Home » Cultură » John Malkovich va juca într-un spectacol care ar putea să „să supere” mulţi oameni

John Malkovich va juca într-un spectacol care ar putea să „să supere” mulţi oameni

John Malkovich va juca într-un spectacol care ar putea să „să supere” mulţi oameni
Publicat: 30.01.2019
John Malkovich va juca într-un spectacol de teatru inspirat de cazul producătorului de film Harvey Weinstein. Actorul american spune că este posibil ca show-ul "să supere" mulţi oameni, scrie bbc.com.

„Bitter Wheat” este piesa scrisă de laureatul premiului Pulitzer David Mamet. Acestea va fi şi regizorul spectacolului, scrie Mediafax. Spectacolul va avea premiera în luna iunie  la Londra, în luna iunie.

„Este o farsă neagră despre un mogul media cu un comportament foarte urât”, a declarat Malkovich pentru BBC News.

Producătorul de film Harvey Weinstein va fi judecat pentru agresarea sexuală a două femei pe 6 mai, la un tribunal din Manhattan, New York. Weinstein a fost inculpat pe 31 mai 2018, de un mare juriu de la o instanţă din New York pentru viol şi alte delicte cu caracter sexual, victimele fiind două femei. Faptele datează din 2013 şi 2006, iar poliţia nu a făcut publică identitatea celor două victime. Conform autorităţilor americane, una dintre femei a fost violată, iar cealaltă a fost obligată să facă sex oral.  Weinstein au fost acuzat în cinic dosare inclusiv pentru viol, iar producătorul, care a pledat nevinovat, riscă chiar şi o pedeapsă cu închisoarea pe viaţă, dacă va fi găsit vinovat.

Mai bine de 70 de femei, printre care actriţe precum Rose McGowan, Angelina Jolie, Salma Hayek şi Gwyneth Paltrow, l-au acuzat pe Harvey Weinstein de hărţuire sexuală, viol sau agresiune, în urma apariţiei, la începutul lunii octombrie 2017, a unui articol în The New York Times în care erau oferite detalii cu privire la mai multe plângeri pe numele producătorului de film. Weinstein, în vârstă de 66 de ani, a negat acuzaţiile, dar este subiectul mai multor anchete ale poliţiilor din Los Angeles şi Londra. La New York a fost, însă, pentru prima oară când a fost şi inculpat.

Malkovich spune că Harvey Weinstein a fost „punctul de plecare” pentru piesă, care este şi „o reacţie la toate ştirile care au apărut anul trecut” despre acesta. Piesa explorează, însă, modul urât în care oamenii din poziţii cheie în industria de divertisment s-au comportat timp de decenii.

Malkovich va juca rolul lui Barney Fein, un producător „depravat” de la Hollywood.

 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase